Ma trezesc cu pofta de...de a aprinde lumina

Ma trezesc in fiecare dimineata cu pofta de a aprinde lumina si ma uit cum soarele nu se mai iveste printre nori,dar nu mai stau si lenevesc in pat ca sa imi aduc aminte de razele lunii ce ne atingea aseara.
Ai murit la adierea vantului.In locul tau a aparut un bec..un bec ce nu se aprinde nici daca il rog..asa ca am asteptat sa te aprinzi singur.Il las sa se incalzeasca si il colorez dupa bunul plac.De visat nu se mai pune problema, m-am lasat prada realitatii, iar cand astept sa apara macar un vis de dimineata ma trezesc cu pofta orbitoare de a aprinde lumina. ...si mai tac inca o data ca sa ascult cum becul canta in urechile greierilor de seara, iar licuricii...licuricii se vad in becul ce il aprind pe masa.In camera mea sunt numai becuri:becuri arse si puse pe mesele pline de lumina ce le emana stelele, iar luna in schimbul unei farfurii zburatoare.Si tot la tine ma uit si de data aceasta nu vrei sa te aprinzi.Esti becul meu acum, dar tot nu vad o urma de vointa sin partea ta si tac...
..
cu forta izbitoare de becuri, ma gandesc ca mai bine de atat nici ca se putea.Becul are acum culoarea unui mar topit, iar lumina iese din el ca labirintul de vara taiat si neingrijit.Doar luminita mai palpaie, iar greierii canta de dor, in seara asta becul s-a aprins din nou.
Si m-am trezit cu pofta de a aprinde lumina, iar becul sta sus si nu ajung la el, lumina patrunde in camera uscara de regrete, iar luna cade pentru a ramane becul.