Sunt acasa

Nu stiu de ce prin minte
Am ganduri, chiar si vise,
Si sufletul ma minte
Ca gasesc usi deschise..

Nu pot intotdeauna
Sa spun tot ce gandesc,
Dar stiu ca mie una
Imi place sa traiesc..

Sa spun tot ce imi trece
Prin minte mereu?
Tu ce ai putea face?
Sa crezi in gandul meu?

Ma simt ca si inchisa
Intr-un cufar de vise,
Si nicio mana-ntinsa
Nu-aduce usi deschise..

Sa ma salvez din locul
Plin de false iluzii?
Poate nu am norocul
Sa-ajung la mici concluzii..

Ma simt inchisa parca
Si nu gasesc scapare,
Solutie nu-i alta
Decat a mea uitare? ..

Sa uit de ganduri care
Ma fac neinteleasa?
Mai bine intr-o mare
De ganduri ... sunt acasa!

Secunde

Un moment ciudat va fi atunci cand iti vei da seama ca nu mai esti tu, ca traiesti in trupul tau, dar nu mai simti si nu mai gandesti ceea ce gandeai de mult. Nu stii daca reflexia din oglinda esti cu adevarat tu, sau daca trebuie sa faci o schimbare majora pentru a arata cum te simti in interior.E simplu: te poti simti implinit, o persoana deosebita, demna de toate laudele, sau te poti simti ca dracu` in mijlocul unei multimi care te desconsidera si iti "freaca" palme peste cap... si tot ce poti tu sa spui este "auci" si chiar asta spui in gand pentru ca esti total lipsit de increderea in tine. Sunt doua stari pe care toti, fara nicio exceptie, intr-un timp foarte scurt, sau foarte lung, le veti simti pe rand. Si asta pentru ca facem alegeri exceptionale pentru viata noastra, sau dimpotriva, greseli fatale, care ne costa cu dobanda inzecita.
Secundele sunt cele mai lungi...mai lungi decat anii, lunile, zilele, orele sau minutele. Nu sunt durabile, nu la asta ma refeream. Dar intr-o secunda ti se implineste un vis, la fel cum intr-o secunda poti sa pierzi persoane dragi. Asa cum in ani intregi nu iubesti, asa intr-o secunda poti sa intri pe usa unui liceu (eu abia astept sa ajung acolo) si sa dai nas in nas cu "cineva".
Ma simt de parca mi-am pierdut "harul" de a face pe inocenta. Ma simt de parca..am anumite obligatii..fata de mine. Imi place, dar parca uneori imi doresc doar o cana cu lapte si sa merg pe aleea marginita de stejari, prin ploaia de frunze, spre foisorul in care visam la ce as putea trai... Acum realizez ca, desi, credeam ca voi ramane mereu o copila, intr-o secunda dorul acestei imaturitati s-a asternut in mine, parca intr-un suflet nou.. N-ar fi trebuit sa transform secundele in ore in care am pierdut toate sansele de a ma bucura... de sentimente copilaresti!